Home / Bebelus / Alimentatie / Aventura diversificării în primul an de viață

Aventura diversificării în primul an de viață

shutterstock_132287159

În primul an de viață se petrec o serie întreagă de procese care țin de dezvoltarea fizică și psihică a copilului. Diversificarea alimentației este factorul care le favorizează, asigurându-le „ materia primă “. Creând legături fascinante între papilele gustative, creier și sistemul digestiv, diversificarea este totodată o piatră de încercare pentru orice mamă care trebuie să-și conducă puiul în marea aventură a gustului.

Cele mai importante etape

Amplul proces al diversificării are mai multe etape. Prima constă în introducerea progresivă, în jurul vârstei de 4-6 luni, a altor alimente decât laptele. Alimentele preparate sunt acum sub forma unor piureuri bine pasate si ceva mai subtiri și permit copilului să descopere gusturi noi, altele decât ale laptelui. În continuare, între 6-12 luni, alimentația devine tot mai variata, cu amestecuri de ingrediente si cu o consistenta din ce in ce mai mare, introducandu-se acum si primele alimente solide. Acuma copilul se familiarizeaza cu: supe, piureuri, bucățele de legume și de carne etc . Și, în fine, ultima etapă, începe dupa varsta de 1an.. Bebelușul crește şi devine din ce în ce mai interesat de hrană. Dar cum sistemul lui digestiv nu este încă matur, are nevoie de timp pentru a se obișnui cu noile alimente. Este, deci, important să primească fiecare aliment nou unul câte unul.

Inceputul diversificarii

Laptele

De la 6 luni, laptele rămâne încă cel mai important aliment, așa că bebe trebuie să să bea cel puțin 500 ml pe zi. Alăptatul la sân rămâne o constantă în alimentația lui. Pentru copiii alimentați cu biberonul, este momentul să treacă la formulele pentru varsta a doua. Pe lângă conținutul său nutritiv, laptele hidratează în primele lui de viață, așa că nu este neapărată nevoie ca bebelușul să primească apă sau ceai, decât atunci când este foarte cald. Sucul de fructe nu este recomandat în primele 6 luni, intrucat laptele matern sau laptele formulă aduce suficiente vitamine și minerale pentru a nu mai fi nevoie de altceva..

Legumele

Este de preferat ca debutul diversificării să fie marcat de introducerea legumelor, pasate, în completarea laptelui metern sau a formulei de lapte. Atenţie! Trebuie alese acele legume care pot fi tolerate de stomacul lui : morcov, dovlecel, , cartof, păstârnac, țelină, partea albă de la praz. În această etapă sunt de evitat legumele cu un conținut mare de fibre.

Cum le prepari? În primul rând, ele nu se pot da decât fierte în abur sau în apă. fără adaos de sare. Apoi, se mixeaza legumele fin, pentru a obține o supă crema sau un piure mai subtirel,.. Supa crema se dă cu lingurița.

La ce masă? Legumele se dau bebelușului la prânz, în completarea laptelui, sau in locuind complet o masa de lapte. Se ajunge aici incepand cu cateva lingurite si crescand treptat cantitatea pana la o masa completa. Atentie ! volumul de mancare nu trebuie sa depaseasca volumul de lapte pe care il manca pana atunci bebelusul ! Stomacelul lui este inca mult mai mic decat al adultului.

Fructele

Le vine rândul după cateva zile de la introducerea legumelor., La inceputul diversificarii serecomanda ca fructele trebuie să fie fierte sau coapte.

Cum le alegi? Începi cu mărul, banana, para și piersica, curatate de coaja si fara samburi. După preferință, se poate da și mango sau caise bine coapte.

Cum le prepari? Pentru fructe, modul cel mai indicat de preparare este fierberea, folosindu-le doar pe cele bine coapte. Mărul este cel mai apreciat de majoritatea bebeluşilor pentru textura lui uşoară şi gustul de un dulce moderat. Dar şi alte fructe sunt importante, chiar din primele săptămâni ale diversificării. Bananele, mango, piersicile, fierte sau crude, dar bine mixate, intră treptat în meniu, fără adaos de zahăr. Regula de bază este să introduci un singur fruct pe zi, cu interval de 2-3 zile pentru a vedea dacă copilul este sau nu alergic, dar şi pentru a-i lăsa timp să se obişnuiască cu gustul.

La ce masă le dai ? Cea mai indicată este la masa de prânz sau în completarea suptului ori a biberonului de după-amiază.

Carnea, peştele, ouăle

Carnea şi peştele se introduc după 6 luni sau la circa 1-2 luni de la inceperea diversificarii. Deci, mai bine citeste la urmatoarea etapa.

Cartoful şi făinoasele

Cartoful, în mici cantităţi, dă o textură fină piureurilor de legume. Cerealele fără gluten, speciale pentru bebeluşi, intră şi ele în meniu ca piese de bază.

Cum le prepari ? Cartofii se fierb în aburi sau în apă, după care se prepară piure şi se amestecă în alte legume mixate : morcov, dovlecel, spanac, dovleac, fasole verde. În privinţa fainoaselor pentru sugari (de orez, cel mai frecvent), ele se prepara sub forma de piureuri cu lapte sau se pot adauga in supa de legume. Se vor da bebelusului intotdeauna cu lingurita !

La ce masă ? Cartoful sau făinurile fără gluten se pot pune în piureul de prânz. Seara, de asemenea, sunt indicate cerealele fără gluten, cu lapte.

Continuarea diversificării (6-12 luni)

Mesele copilului tău se diversifică, dar laptele rămâne baza alimentaţiei. Este acum capabil să mănânce cu mâna şi chiar să-şi ţină furculiţa şi să o ducă la gură.

Laptele şi lactatele

Bebe are încă mare nevoie de lapte matern sau de lapte formulă pentru a 2-a etapă, cam 500 ml pe zi, împărţiţi în două mese. În plus, are voie: iaurt, brânză de vaci, , preparate în casă (de preferinţă) sau din comerţ..

Fructele, legumele, carnea şi cerealele

Bebeluşul poate primi zilnic fructe şi legume, în piureuri, compoturi, crude sau fierte sau coapte, zdrobite sau tăiate în mici bucăţele. mamele care nu au timp să gătească pot utiliza borcănelele speciale pentru bebeluși.

Cerealele pentru vârsta a doua şi cartofii, pastele făinoase sunt acum o constantă a meniului. Odată cu apariţia primilor dinţi, bebe poate primi mâncarea sub formă de bucăţele.

Carnea, peştele:

Dupa cum spuneam, dupa cca 1 luna de la inceperea diversificarii poti sa-i introduci carnea in alimentatie. Pentru ouă, e bine să mai astepti, in plus, inca 2 saptamani – 1 luna si nu se foloseste decat galbenusul bine fiert. Albusul trebuie evitat pana la varsta de 1 an ! Aceste alimente aduc proteine indispensabile pentru buna dezvoltare a bebeluşului. Dar atenţie, nevoile unui bebeluş nu semănă deloc cu cele ale adultului.

Cum să le alegi? Tipul cărnurilor trebuie variat, evitând organele şi mezelurile. Pentru peşte, îi poţi oferi diverse soiuri de preferinta proaspete, fiert sau la cuptor..

Ce cantităţi? La inceput adaugă un pic de carne în piureul de legume (aprox. o linguriţă). Apoi poţi dubla cantitatea de carne sau de peşte bine mixat. Continua apoi cu portii de aproximativ 20 g de carne fiarta si mixata (aproximativ 4 lingurite) pe zi. În plus, bebeluşul poate fi răsfăţat cu ¼ gălbenuş de ou, fiert tare de doua ori pe saptamana. Apoi poti sa cresti treptat cantitatea la ½ de galbenus fiert de doua ori pe saptamana, apoi cate ¾ , pana ajungi la 1 galbenus fiert de 2 ori pe saptamana in piureul de legume sau in supa. Dacă nu ai timp să găteşti, ai la îndemână borcănelele din comerţ, cu puiureuri de legume şi carne sau cu legume şi peşte, toate adaptate vârstei.

Mâncărurile îndulcite cu zahăr sunt de evitat, ca şi cele prăjite.

Ultima etapa etapă a diversificării (după 1 an)

Copilul tău are de acum o alimentaţie foarte variată, dar nevoile lui alimentare nu seamănă cu ale adultului. La această vârstă îşi poate exprima refuzul şi îşi formează primele obiceiuri alimentare. De aceea, este important să şi le însuşească pe cele sănătoase.

Laptele şi lactatele

Până la vârsta de 3 ani, laptele rămâne o constantă (500 ml pe zi). Laptele de creştere îl înlocuieşte pe cel de continuare, având o compoziţie adaptată vârstei, iar lactatele sunt recomandate cu integrale şi nu cele degresate.

Alte nevoi nutriţionale

După vârsta de 1 an, copilul consumă o mâncare cu conţinut mai mic de apă, un motiv important să bea mai multe lichide: apă şi sucuri proaspete de fructe. Apa este însă singura băutură indispensabilă.

Fructele, legumele, carnea, făinoasele

Acum toate legumele şi fructele sunt permise. Excepţie fac copiii care au un fond alergic déjà cunoscut din perioadele anterioare ale diversificării. Poţi introduce salatele de crudităţi şi leguminoasele nepreparate termic, dar spalate si curatate dupa caz.

Produsele din făină integrală pot fi amestecate în mâncare, la fiecare masă.

Carnea, peştele, ouăle cresc în cantitatea recomandată : 30 g pe zi de carne (6 linguriţe). Oul poate fi mâncat întreg şi preparat fiert sau în omletă la cuptor.

 

About Isabela Mihalcea

Este redactor de sănătate al revistei Pap tot. Știe tot ce este nou în domeniul sănătății și dorește să transmită cât mai mult din aceste noutăți cititoarelor. Este mămica unui năzdrăvan de șase ani și foarte implicată în educația lui.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*