Home / Copil / Autonomia este un câștig pentru copil și o pierdere pentru părinte

Autonomia este un câștig pentru copil și o pierdere pentru părinte

Trebuie să recunoaștem că nouă, mamelor, ne este greu să tăiem cordonul ombilical și nu-i prea încurajăm pe cei mici să devină autonomi. Psihologul Bogdana Bursuc ne-a explicat cât de importantă este autonomia în dezvoltarea lor și care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le facem.

Ce este autonomia copiilor?

Autonomia reprezintă spațiul pe care îl oferim copiilor pentru a implementa propriile abilități și pentru a-și dezvolta abilități noi. Autonomia pe care o oferim copiilor este baza încrederii în sine.

Cum se diferențiază autonomia de independență?

Diferența este uriașă. Autonomia este un concept și o realitate care poate exista doar în cadrul unei relații, în acest caz, în relația cu părinții. Autonomia este legată de a fi împreună. Copiii au nevoie să fie împreună cu părinții lor pentru a-și putea dezvolta automonia. Cu cât relația este mai securizantă pentru copil, cu atât acesta are curajul de a explora, de a încerca și se simte bine să o facă. Independența apare ca o necesitate în condițiile în care relația este ori prea sufocantă, ori prea insecurizantă și atunci singura alternativă este să mă bazez pe mine însumi.
De când începe ea să se formeze?

Automonia începe să se formeze începând cu vârsta de 1 an oficial sau chiar mai devreme. Automonia începe o dată cu posibilitatea copilului de a face singur pentru el lucruri, de exemplu- a-și duce la gură o bucată de biscuite, para etc. În funcție de cum reacționează părintele încurajăm sau nu autonomia: “Lasă că îți dau eu că te murdărești „… sau „Grozav, ce bine te descurci singur cu para!”

Care sunt metodele prin care-i încurajăm pe cei mici să devină autonomi?

Primul pas este să ne simțim noi confortabil cu autonomia copilului. Asta pentru un părinte, într-un fel, este o pierdere: Eu nu mai sunt Acel Dumnezeu pentru copilul meu, când totul depindea doar de mine. Cu cât noi pierdem mai mult teren cu atât acest teren este câștigat de copil, cu cât noi intervenim mai puțin cu atât copilul devine mai autonom.

Al doilea pas este să tolerăm imperfecțiunea, greșela, murdăria, dezordinea, haosul. Când un copil începe să învețe cum să facă lucrurile (să mănânce, să se ștreargă etc) totul va fi o aproximare nereușită a ce trebuie de fapt. Aici este momentul în care noi părinții intervenim și corectăm, ajutăm sau pur și simplu facem noi. Acest lucru ne scade neliniștea și disconfortul, dar este un deservciu adus dezvoltării copilului.

Deci principala metodă de a-i încuraja pe cei mici să devină autonomi este să îi lăsăm pe ei să facă singuri și după ce au făcut, să nu intervenim corectiv asupra aceea ce au făcut ei, astfel încât ei să ânțeleagă că nu au făcut bine, că nu se pricep. Bineînțeles că nu au facut bine și că nu se pricep, pentru că abia acum învață. Este nevoie să le oferim această șansă.

De ce este importantă autonomia în dezvoltarea copilului?

Așa cum spuneam este strâns legată de încerederea în sine și în plus de încrederea în relație. Copilul învață în acest fel că el este acceptat în relație așa cum este, că el este parte a relației, că nu trebuie să se transforme în altcineva pentru a putea menține relația.

Ce comportamente autonome trebuie să dezvolte un copil până la vârsta grădiniței? Dar până la intrarea la școală?

Este foarte important pentru un copil să-și dezvolte comportamentele de autoservire: mâncatul și parțial îmbrăcatul până la vârsta gradiniței (3 ani), precum și folosirea toaletei, așteptatul rândului, împărțirea jucăriilor. Este adevărat că fiecare copil are ritmul său, dar este important să nu încetinim noi acest ritm pentru că îi hrănim mereu sau îi îmbrăcăm mereu noi. Dacă suntem atenți observăm că la vârsta de 1 an un copil are un implus foarte mare spre a se hrăni simgur sau a se îmbrăca singur. Acestea trebuie spijinite și nu intervenit în sensul: Ești prea mic acum să faci asta.

Până la vârsta școlară, copii ar trebui să stapânească și mai bine aceste abilități de autoservire și de autonomie. Care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le fac părinții si care înfrânează formarea autonomiei copiilor?

Cea mai frecventă greșeală este că nu avem încredere în copilul nostru că el poate. Ne spunem nouă și îi spunem și lui: ești prea mic. O altă greșeală este că le cerem în același timp lucruri prea mari, spunându-le și nouă, și lor: acum ești mare (de exemplu, să doarmă singuri, să se liniștească singuri, să nu mai plângă).

Altfel spus, nu îi lăsăm pe copii să facă lucruri care ar fi pentru ei mai ușor de făcut și le cerem să facă lucruri care sunt foarte greu de făcut chiar și pentru noi, adulții – gestionarea emoțiilor. Aceste mesaje contradictorii și neadecvate vârstei îl lasă pe cel mic cu sentimentul că nu este capabil, că este neadecvat.
Ce consecințe au aceste greșeli asupra formării viitorului adult?

Sunt două consecințe importante. Copilul învață neîncrederea în sine, lucru care-i influențează deciziile și alegerile de viață, carieră și confortul cu sine însuși. A doua mare consecință este asupra relațiilor. Copilul învață neîncrederea în relațiile de atașament. Se va teme să fie judecat, criticat, va dezvolta mecanisme prin care să se protejeze în relații să nu fie rănit și va avea tendința fie de a fi prea dependent  (spre fuzionare), fie prea independent (spre singurătate).

 

About Mariana Robescu

Este food-editor la revista Pap tot. Este pasionată de gătit, inventează tot timpul noi mâncăruri și, cel mai important lucru, oferă din creațiile ei culinare tuturor celor din jur. Iubește ceea ce face și asta se vede în fiecare clipă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*