Home / Viata de familie / Activitati / Ateliere fermecate de ZIUA COPILULUI

Ateliere fermecate de ZIUA COPILULUI

 

x

Vineri 30 mai, ora 18 .00- DEGETARUL FERMECAT

La Librăria Bastilia, spunem Mica Sirenă, după H. Chr. Andersen, prin intermediul teatrului de păpuşi. In partea a doua, desenăm şi colorăm creaturi ale mării: sirene, peşti, steluţe, scoici.
Pentru familii cu copii de 2-5 ani.  Intrare pe bază de donaţie. Preţ recomandat: 35 lei/copil insoţit.
Spre deosebire de surorile ei, Mica sirenă are parte de o experienţă complexă. A trăit în lumea mărilor, se îndrăgosteşte de un pământean şi poposeşte o vreme în lumea lui,  apoi urcă în cea de-a treia lume: a cerurilor, alături de fiinţe la fel de nobile şi bogate sufleteşte precum este ea, Fetele cerului. Dragostea, suferinţa, generozitatea şi nobleţea- toate aceste calităţi ale personalităţii ei-  o transformă într-o învingătoare. Aceasta este interpretarea pe care o dăm poveştii, la atelierul DEGETARUL FERMECAT, unde am invitat, începând cu luna septembrie, fiinţe mici, curajoase şi puternice.

„Biată mică sirenă, tu ai făcut din toată inima aceleaşi sforţări ca şi noi; ca şi noi ai suferit şi ai ieşit învingătoare din toate incercările. „

Sâmbătă 31 mai, ora 11.00 –  Artelier D Parenting

Atelierul are ca  temă  Inteligenţa emoţională în educaţie şi învăţare și este dedicat părinţilor cu copii de 3- 10 ani, fiind susţinut de Monica Nicolae, Atelierul lui Pixie – dezvoltare personală pentru copii şi Daniela Mişcov, Artelier D.  Durata: 2 ore. Preţ: 80 lei. 5% reducere pentru primii 5 înscrişi. 15 locuri.
Din cuprins:

  • Gestionarea emoţiilor,
  • Importanţa exprimării emoţiilor adultului în alfabetizarea emoţională a copilului,
  • Cum pot fi învăţate emoţiile prin poveşti,
  • Tipuri de discuţii şi abordări ale poveştilor pentru stimularea empatiei.

Prezentăm, în parteneriat cu editura Curtea Veche Publishing, cartea Inteligenţa emoţională în educaţia copiilor, Maurice J. Elias, Steven E. Tobias, Brian S. Friedlander, cu focus pe capitolul „Ce-ar face sau ce-ar spune un erou?”

Scopul declarat al autorilor este acela de a-i ajuta pe părinţi să folosească principiile inteligenţei emoţionale cu răbdare şi perseverenţă, să facă uz de intuiţie, dar mai ales să întreţină legătura afectuoasă cu copiii lor. Dacă doreşti să-ţi creşti copilul în aşa fel încât, mai târziu, să devină o persoană echilibrată, să păşească prin viaţă cu încredere şi optimism, să fie împlinită emoţional şi adaptată societăţii în care trăieşte, vei vedea, citind Inteligenţa emoţională în educaţia copiilor, că obiectivul tău este atât plăcut, cât şi uşor de atins!
http://www.curteaveche.ro/inteligenta-emotionala-in-educatia-copiilor-editia-a-iii-a.html

Vom avea la vânzare exemplare ale cărţii, pentru cei interesaţi.

Odată cu rezervarea ne puteţi trimite întrebări pe temele de mai sus, pe care le vom include în program. Activitatea are un caracter interactiv şi aplicativ, conform profilului unui atelier.

Duminică 1 iunie, ora 11.00-  Carnavalul fructelor

De Ziua Copilului cei mici sunt așteptați la la Sandra Afterschool, str Liviu Rebreanu nr. 30A cu activităţi creative şi de improvizaţie teatrală.  Pentru familii cu copii peste 3 ani. Durata: 1 oră. Bilet: 25 lei/familie.

Poveşti, proiecţii şi activităţi distractive inspirate de lumea fructelor de iunie: cireşele şi căpşunele. Facem măşti de carnaval. Reţete cu fructe din partea casei. In cadrul activităţii, lansăm programul de vacanţă „Descoperă lumea ta!”, călătorie în jurul lumii în 9 săptămâni, prezentăm în premieră imagini.

Rezervari : tel.0724 554 199, artelierd@yahoo.com, artelierdproiecte2012@gmail.com

Vă aşteptăm cu drag!

About Isabela Mihalcea

Este redactor de sănătate al revistei Pap tot. Știe tot ce este nou în domeniul sănătății și dorește să transmită cât mai mult din aceste noutăți cititoarelor. Este mămica unui năzdrăvan de șase ani și foarte implicată în educația lui.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*