Home / Fără categorie / Alimentația copiilor: ce nu trebuie să le spunem

Alimentația copiilor: ce nu trebuie să le spunem

shutterstock_114279607

Ca părinți, le dorim să le transmitem copiilor noștri reguli cât mai sănătoase, atât în privința alimentației, cât și a stilului de viață în general. Și în dorința noastră de a-i învăța cât mai multe lucruri bune ne auzim cu întârziere cum formulăm tot felul de interdicții. Și iată cum obținem exact efectul invers! Ce nu ar trebui să le spunem copiilor?

”Fără chipsuri, nu sunt bune”
Supermarketurile sunt pline de alimente frumos împachetate, tentante, dar foarte puțin sau deloc nutritive. Impulsul multor părinți în fața rafturilor ticsite cu dulciuri și chipsuri este de a le spune celor mici „ nu sunt bune” sau „ nu ai voie”. Aceste „formule magice” vor face ca aceste alimente să trezească interesul celor mici și să devină un fel de „fruct interzis”. Și când le vor avea la îndemână se vor îndopa cu ele doar pentru că le sunt interzise, nu pentru că le plac cu adevărat. Acest tip de discurs îi încurajează pe cei mici să clasifice alimentele în ”bune” și ”rele” și să le prefere pe acestea din urmă. Or, totul este o chestiune de echilibru, doză și frecvență.

Soluția: Copiii sunt foarte curioși și este în natura lor să încerce să încalce regulile. Așa , în loc să i-l interzici, fă din alimentele nesănătoase niște excepții pe care are voie să le guste din când în gând. Copiii care nu se simt privați, mănâncă după apetitul lor și nu sunt tentați să devoreze primul bol de chipsuri din calea lor.

„Dacă nu-ți termini broccoli, nu primești desertul”

Aceasta este una dintre „amenințările” cele mai frecvente pe care le întâlnim. Dar asocierea unei legume sau a unor alimente cu o pedeapsă nu este cu siguranță o metodă prin care să-i facem pe cei mici să le iubească. În plus, această remarcă prezintă desertul ca o recompensă supremă, ceea ce alimentează dorința copiilor pentru dulciuri. De altfel, e binecunoscut faptul că interdicțiile duc la supraconsumație.

Soluția: Copilul tău are deja propriile preferințe, deci poate aprecia singur spanacul, broccoli sau fasolea verde. Dacă vezi că nu se atinge de legume, stabilește regula ”celor 5 linguri”, adică trebuie să mănânce de trei ori din acea mâncare înainte să renunțe. În cazul mănâncă fără probleme, dar nu reușește să termine tot, nu e nicio problemă. Nu uita să fii modelul lui și mănâncă-ți legumele.

”Termină tot din farfurie”

Recunoașterea semnalelor de foame și de sațietate joacă un rol foarte important în menținerea unei greutăți normale. Dacă este obligat să termine tot din farfurie, chiar dacă s-a săturat, copilul învață să nu se mai încreadă în semnalele propriului corp. Așa îl înveți să mănânce o cantitate mai mare decât are el nevoie, adică îl supraalimentezi, îi oferi pe farfurie mai multe calorii decât are nevoie, îi arăți care este cea mai simplă cale către obezitate.

Soluția: Pune-i în farfurie o porție cu 50%-30% mai mică decât a ta. Nu uita că stomacul lui este mai mic și are alte nevoi nutriționale decât tine! Lasă-l să-și asculte senzația de foame și de sațietate. Ajută-l să-și formeze bune obiceiuri și întreabă-l ”Ai mâncat bine? Te-ai săturat?”.

”Dulciurile îngrașă”
Pentru multe mămici care țin dietă, aceasta este una dintre frazele preferate, numai că un copil vede lucrurile diferit. Un comentariu ca acesta care pun în relație anumite alimente și obezitatea stârnesc curiozitatea copiilor. Dulciurile devin astfel alimente foarte dorite și tentante, dar care sădesc un sentiment de vină. Consumarea lor îl face fericit pe cel mic, dar în același timp îl face să se simtă rușinat că a încălcat una din regulile tale. Și iată cum i-ai creat o dependență și o frustrare în același timp.

Soluție: Oferă-i copilului tău o prăjitură sau un dulce preferat din când în când și încurajează-l să-l savureze. Desertul este o plăcere pentru toată familia, fără excepții!

Trucuri să-ți ajuți copilul să mănânce sănătos

  • Fii un model pentru copilul tău și mănâncă alimente nutritive și variate!
  • Dacă te-ai săturat, oprește-te să mai mănânci și spune cu voce tare că te-ai săturat.
  • Degustă împreună cu copilul tău tot felul de alimente noi.
  • La masă oferă-i alimente nutritive, dar lasă-l pe el să decidă cantitatea pe care o mănâncă.
  • Asigură-te că doarme suficient și bine, căci oboseala tulbură semnalele senzațiilor de foame și de sațietate.
  • Evită să prezinți dulciurile și alte alimente nesănătoase ca pe ceva interzis.
  • Nu folosi alimentele ca pe o recompensă sau o pedeapsă.

 

About Isabela Mihalcea

Este redactor de sănătate al revistei Pap tot. Știe tot ce este nou în domeniul sănătății și dorește să transmită cât mai mult din aceste noutăți cititoarelor. Este mămica unui năzdrăvan de șase ani și foarte implicată în educația lui.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*