Home / Bebelus / Alimentatie / 5 reguli de aur ca să mănânce de toate

5 reguli de aur ca să mănânce de toate

shutterstock_169271546

Toți părinții doresc să le dea copiilor cele mai bune alimente, să-i protejeze împotriva obezității , dar, în același timp, să-i și inițieze în plăcerea de a mânca. De aceea, încearcă să se conformeze recomandărilor nutriționiștilor, chiar dacă unele sunt aproape imposibil de aplicat (5 fructe pe zi, de exemplu). Și tot ei, părinții, fac față cu greu alarmelor de genul „peștele conține metale gele“.Important este să împaci toate acestea cu bunul-simț și să încerci să-i formezi copilului cele mai bune deprinderi alimentare. A mânca sănătos se învață la fel de ușor cum înveți să mergi cu bicicleta. Iată ce reguli trebuie să aplici.

  1. Corecteză obiceiurile alimentare ale familiei

Dicționarul de gusturi al copilului se formează în jurul mesei familiale. Această tradiție gustativă este o adevărată artă de a trăi, dar cuprinde și o listă de preferințe, plus o serie întreagă de emoții pozitive. De unde rezultă și importanța meselor luate împreună cu părinții, de la cea mai fragedă vârstă, pentru că celor mici le place să-i imite pe adulți. deci, profită și oferă-i noutăți și specialități cât mai diverse. Dar, atenție, să nu faci grimase de dezgust tocmai la alimentele pe care vrei ca puiul tău să le mănânce.

  1. Fă-l să descopere gusturile progresiv

De la 6 luni, diversificarea începe treptat, ca să nu bulverseze sistemele digestiv și imunitar ale bebelușului. Ritmul de introducere a noutăților este lent, iar catitățile adaptate la vârsta bebelușului. Mama trebuie să aibă răbdare și să nu țină cont de refuzurile bebelușului. Nu-i place piureul de spanac la prima încercar ? Peste două săptămâni, la o nouă tentativă, poate fi o adevărată delicatesă.

  1. Ajută-l să depășească reticențele

În jurul vârstei de 2 ani, copiii refuză orice noutate culinară. Sau acceptă ceva nou doar ca să guste. Etapa acesta este cat se poate de normală : slectând, copilul își construiește propria identitate, stabilind ce-i place și ce nu. După ce împlinește 4 ani, toate refuzurile acestea se estompează. Până atunci, lasă-ți copilul să se joace cu alimentele, să le atingă, să le guste, să-și definească atutidinea față de ele.

  1. Instituie reguli la masă

O alimentație variată este garanția sănătății. Desigur, este greu să încerci să respecți toate recomandările : 5 fructe pe zi, Omega 3, fără acizi trans etc., dar este mai simplu să-i pui în farfurie alimente cât mai diverse. Și, chiar dacă nu le acceptă pe toate în aceeași zi, un meniu săptămânal variat rezolvă problema. O masă care începe cu o salată de crudități și o supă, îl ajută pe copil să-și facă plinul de vitamine și minerale.

  1. Nu vorbi de rău anumite alimente

Să interzici bomboanele, ketchupul sau maioneza nu reprezintă o soluție! Fructul interzis este cel mai râvnit. Ai de ales: fie să-i alegi bomboane mai puțin nocive, cum sunt cele în care se folosesc fructe uscate și cocos, fie să îl lași pe copil să guste ca să nu îi întreții curiozitatea, dar să-i explici că nu sunt sănătoase. Specialiștii te sfătuiesc să nu ai în firgider produse nesănătoase, pentru că obișnuindu-se cu gustul celor făcute în acasă, micuțul nu va accepta ușor pe cele ce i se oferă ocazional. În privința ketchupului sau a maionezei, lucrurile sunt mai simple. Poți face chiar tu un sos care să semene cu cel de la magazin, dar fără aditivi și alte adaosuri nocive.

 

 

About Isabela Mihalcea

Este redactor de sănătate al revistei Pap tot. Știe tot ce este nou în domeniul sănătății și dorește să transmită cât mai mult din aceste noutăți cititoarelor. Este mămica unui năzdrăvan de șase ani și foarte implicată în educația lui.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*