Clafoutis cu fasole verde

Ingrediente

250 g fasole verde; 100 ml smântână; 50 ml lapte; 2 ouă; ½  lingură amidon de porumb; ½  lingură ulei de măsline; 20 g parmezan ras; ½  crenguţă de busuioc verde; sare

Mod de preparare

Cureţi fasolea verde şi o opăreşti un minut în apă clocotită. O scurgi, o acoperi cu apă foarte rece, o laşi să se răcească, după care o scurgi din nou.

Amesteci amidonul de porumb cu laptele, iar separat, într-un castron, baţi ouăle foarte bine. Adaugi peste ouă laptele cu amidon, smântâna şi omogenizezi. Pui fasolea scursă bine, condimentezi cu un praf de sare şi amesteci.

Ungi un vas termorezistent cu ulei de măsline, torni compoziţia, presari parmezanul ras şi introduci vasul în cuptorul preîncălzit la 210º C pentru 40 de minute. Verifici gradul de coacere prin introducerea unui cuțit în centrul vasului, iar dacă acesta iese curat, clafoutisul este copt. Deasupra trebuie să se rumenească bine.

Decorezi cu frunze de busuioc verde şi-l serveşti cald sau rece.

Foto: Photoland/Photocuisine

About Mariana Robescu

Este food-editor la revista Pap tot. Este pasionată de gătit, inventează tot timpul noi mâncăruri și, cel mai important lucru, oferă din creațiile ei culinare tuturor celor din jur. Iubește ceea ce face și asta se vede în fiecare clipă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*