Home / Copil / Alimentatie / 7 super-alimente care stimulează performanța școlară

7 super-alimente care stimulează performanța școlară

shutterstock_146730542

Îți dorești ca puiul tău să aibă rezultate școlare cât mai bune, să se concentreze mai bine și să aibă o memorie mai bună. Însă performanța este strâns legată de alimentele pe care le consumă, așa că iată că ar trebui să știi despre  hrana pentru creier.

Ciocolata

Creierul iubește zahărul, glucoza, deci nu trebuie să-l excluzi complet din alimentația copilului tău. Dar e important de precizat că nutriționiștii ne sfătuiesc să-l consumăm cu moderație și să alegem cu atenție sursele de zahăr. Una dintre cele mai bune este considerată ciocolata neagră cu peste 50% conținut de cacao. Bogată în teobromină și în teofilină, două substanțe care stimulează funcțiile creierului, ciocolata este un excelent stimulator al puterii de concentrare și, în același timp un remediu antistres. Deci iată un motiv să-i oferi copilului tău 2 pătrățele de ciocolată pentru gustare.

Peștele

Dacă zahărul este se află pe primul loc în preferințele creierului, grăsimile se află pe al doilea loc, deci iată un motiv întemeiat să nu le elimini nici pe acestea din meniul celor mici. Dar și aici avem o recomandare: peștele oceanic. Tonul, somonul, sardinele, heringul, macroul sunt cele mai bune surse de grăsimi sănătoase de care creierul are nevoie. Aceștia conțin acizi grași Omega 3, care au rol esențial în construirea mielinei o membrană care înconjoară și protejează fibrele nervoase ale creierului.

 Cerealele integrale

Alimentele bazate pe cereale integrale (pâine, paste, orez complet) sunt surse excelente de fibre și de vitamina E, substanțe nutritive care stimulează puterea de concentrare. De asemenea ele sunt o sursă excelentă de glucide lente care se eliberează treptat în sânge și mențin echilibrat nivelul de insulină.  Nutriționiștii te sfătuiesc să i le oferi la micul-dejun alături de un iaurt gras și fructe proaspete sau uscate, deoarece glucoza pe care o conțin reprezintă nutrientul-cheie al puterii de concentrare!

Fructele roșii

Afinele, coacăzele roșii, zmeura, goji se numără printre alimentele cu cel mai mare conținut de antioxidanți, iar creierul are nveoie zilnic de aceste substanțe nutritive pentru a se proteja de agresiunea factorilor nocivi.  Alimentația nesănătoasă, stresul și poluarea în exces afectează buna funcționare a sistemului nervos, ceea ce provoacă o scădere a capacității de concentrarea și a memoriei. Aceste fructe precum și legumele foarte colorate, consumate în stare crudă, reprezintă o sursă excelentă de  antioxidanți și e bine să le treci zilnic în meniul copilului tău.

Legumele cu frunze verzi

Spanacul, broccoli, salatele, pătrunjelul conțin numeroase vitamine din grupul B, în particular vitamina B9 care permite fabricarea de s-adenozil metionina, o coenzimă care are un rol esențial în a repara și reface funcțiile celulare. Un meniu bogat în aceste legume îl va ajuta pe puiul tău să se concentreze pe termen lung și să facă față cerințelor școlare.

 Apa

Creierul nostru conține 80% apă și, conform studiilor, sunt suficiente câteva ore de deshidratare pentru ca funcțiile cognitive să scadă cu peste 50%.  Apa permite aportul de substanțe nutritive și să elimine susbtanțele toxice produse de activitatea neuronală. Așa că încurajează-ți copil să bea un pahar cu apă la micul dejun și școală, înaintea fiecărei ore.

 Seminţe şi nuci

Acestea sunt o sursă excelenţă de vitamina E, un antioxidant puternic care stimulează funcțiile cognitive și întreține buna funcționare a rețelei neuronale. Nucile mai conţin şi vitamina B, magneziu, dar şi omega 3, care susţin funcţiile sistemului nervos. Consumă zilnic nuci, migdale, alune, seminţe de floarea soarelui, seminţe de dovleac,seminţe de susan, nuci pecan, dar şi unturi nehidrogenate că unt de migdale sau unt de alune.

About Isabela Mihalcea

Este redactor de sănătate al revistei Pap tot. Știe tot ce este nou în domeniul sănătății și dorește să transmită cât mai mult din aceste noutăți cititoarelor. Este mămica unui năzdrăvan de șase ani și foarte implicată în educația lui.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*