Home / Bebelus / Alimentatie / 6 întrebări frecvente despre diversificare

6 întrebări frecvente despre diversificare

shutterstock_132287159-2

Să deprinzi noi gusturi și texturi alimentare, să înveți să mesteci, iată un pas mare în viața oricărui bebeluș. Puțin înainte de împlinirea unei jumătăți de an, începe pentru copil marea aventură a noilor gusturi, iar pentru mămici, zbuciumul întrebărilor de tot soiul. Iată-le pe cele mai frecvente:

Pot să-i diversific alimentația înainte de 4 luni?

Nu, în niciun caz. Prin anii ˈ70-ˈ80, trecerea la alimentația solidă se făcea foarte devreme, de la două luni jumătate – trei luni, în ideea de a favoriza creșterea în greutate și sub pretextul că astfel, copiii devin mai rezistenți la infecții. De-a lungul anilor, s-au observat toate neajunsurile diversificării precoce și faptul că vârsta de 6 luni este cea mai portivită pentru trecerea de la alimetația lichidă la cea solidă, în mod special pentru copiii predispuși la alergii. Multe studii au demonstrat în anii aceia că introducerea tardivă a unor principii alergene reducea mult manifestările alergice la copii. Prin urmare, vârsta propice pentru diversificare este după 6 luni. Doar la recomandarea pediatrului, poate fi făcută la 4 luni împlinite. Introducerea precoce a alimentelor solide rămâne periculoasă: la 3 luni, a-i da copilului un aliment care conține gluten, îl expune riscului de a face boala celiacă. Așa că este de preferat ca mama să aștepte încă puțin, pentru a face o diversificare fără riscuri.

 La 6 luni nu vrea decât lapte. Riscă să dezvolte carențe?

Recomandările actuale ale pediatrilor pentru diversificare lasă un interval de timp destul de larg, între 4 și 7 luni, tocmai pentru a găsi cel mai bun moment în care copilul care să fie pregătit. La nivel nutrițional, laptele matern îi asigură bebelușului tot ce are nevoie. În privința gusturilor, bebe este obișnuit cu ele, pentru că i le-a adus laptele matern. Iar unele (ceapa, usturoiul, condimantele) le cunoaște chiar din viața intrauterină, prin intermediul lichidului amniotic. Așa că le va accepta pe toate cu ușurință, când va fi pregătit pentru asta.

 Ce însemnă diversificarea treptată?

Ficare bebeluș are ritmul său. Fii liniștită, vei afla cu precizie ziua când copilul tău este gata să cunoscă alte gusturi și texturi, pentru că ți-o va spune chiar el: va întinde mâna să guste din mâncarea ta. Și nu întârzia să-i satisfaci curiozitatea preparându-i primele piureuri. Cu biberonul, cu lingurița sau cu propria mână, lasă-l să guste. Treci apoi la creșterea cantității zilnice din alimentul nou.

Este obligatoriu să încep cu piureul de legume?

Este bine să începi cu legumele, apoi să treci la fructe și, în cele din urmă, carnea, peștele, ouăle. Cu toate acestea, nu există o regulă strictă și asta se vede din recomandările pediatrilor, care particularizează diversificarea, în funcție de dezvoltarea copilului, de starea lui de sănătate sau de modul în care a fost hrănit (la sân sau cu lapte formulă). Și mama are un anume grad de libertate, adaptând cu grijă copilul la tradițiile ei culinare.  Singura regulă fixă este aceea de a da bebelușului un singur aliment nou timp de 3-4 zile, ca să detectezi o eventuală reacție alergică. Treptat, mama poate combina câte două alimente, pentru ca bebe să se obișnuiască cu combinații de gusturi. Dacă vrei să introduci alimentele cele mai alegenice (oul, peștele, fructele de mare, țelina, fructe exotice, gluten), trebuie să mărești intervalul de așteptare între noile gusturi la 5 zile.

De ce trebuie să-i fierb și apoi să-i mixez mâncarea?

Alimentele bebelușului se curăță de coajă, se spală bine și se fierb în apă sau la abur pentru a predigera fibrele pe care le conțin. Unele se pot da crude, cum sunt bananele și miezul de avocado. Carnea, peștele, crustaceele se dau numai bine fierte ca să eviți infecțiile bacteriologice. Între 6 și 8 luni, mixezi bine alimentele într-un piure fin. Apoi le zdrobești din ce în ce mai mare.  În privința ordinii în care introduci alimentele, începi cu cele mai dulci (morcov, dovlecel, cartof, măr, pară, banană) și continui ce cele care au un gust mai pronunțat (țelină, mazăre, pătrunjel, sfeclă, ardei gras, varză etc.) și care sunt și mai greu de digerat. Legumele uscate (fasolea, lintea, năut) se introduc după vârsta de un an.

 Să evit să-i dau borcănele? Cât de bune sunt pentru sănătatea bebelușului?

Borcănelele din comerț îți propun o soluție rapidă și comodă de a-i oferi mâncare bebelușului. Ele sunt sănătoase și variate, au o compoziție perfect adaptată vârstei inscripționate pe etichetă. Iată câteva argumente deloc neglijabile pentru părinții foarte ocupați, dar și pentru cei care doresc să ofere copilului o hrană cât mai protejată de substanțe chimice dăunătoare. . Aceste borcănele conțin ingrediente din culturi agricole și ferme atent controlate și nu sunt preparate cu coloranți sintetici și conservanți. Un argument care trebuie luat în calcul, mai ales pentru mamele care nu au altă sursă de carne, de legume și fructe decât piețele noastre necontrolate. Reține deci, că dacă vrei să-i asiguri bebelușului tău o hrană echilibrată din punct de vedere nutrițional, poți apela cu încredere la borcănele, având însă grijă ca micuțul să nu renunțe la laptele matern sau la cel formulă. Porția de lapte recomandată este de 500 ml/zi.

 

 

 

 

About Isabela Mihalcea

Este redactor de sănătate al revistei Pap tot. Știe tot ce este nou în domeniul sănătății și dorește să transmită cât mai mult din aceste noutăți cititoarelor. Este mămica unui năzdrăvan de șase ani și foarte implicată în educația lui.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*